Detalii produs

COLECŢIA REFORMA: Martin Luther, Scrieri, vol. 2 (Reforma şi viaţa socială) Martin Luther

Preţ standard: 59,99 RON

Preţ internet: 59,99 RON (13,18 EUR)

Economiseşti:

spune-ne părerea ta recomandă unui prieten

Titlul original: Luther

Autor:

Martin Luther (1483-1546); născut în Eisleben, Germania, devine călugar în 1505 şi preot în 1507; din 1508 este profesor la Universitatea din Wittenberg; în 1517 afişează Cele nouăzeci şi cinci de teze; este excomunicat în 1520, iar în 1521, chemat la Dieta din Worms; între 1521-1534 traduce Biblia în limba germană, traducere care rămîne pînă în zilele noastre cea mai cunoscută în această limbă.

Traducatorul: Petru Forna, prof. dr. la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, este unul dintre puţinii specialişti în istoria limbii germane şi în literatura germană veche şi medie. Ca traducător, s-a remarcat prin titluri prestigioase ca Heinrich Boll, Opiniile unui clovn, Fotografie de grup cu doamna, Destinul unei ceşti fără toară, Friederich Dûrrenmatt, Dramaturgice şi critice, Walther von Vogelweide, Poezii, Christoph Hein, Prietenul străin, Sfîrsitul lui Horn, Wilhelm König, Mai aproape de cer, Johannes Weidlein, Imaginea germanului în literatura maghiară. Ambasador al României la Viena între 1992-1994.

Contributorul: Daniel Zikeli, doctor în teologie, preot al Bisericii Evanghelice-Lutherane din Bucureşti, a studiat teologia protestantă la facultăţile din Sibiu şi din Basel, Elveţia, şi este specialist în istoria bisericii universale (secolele XVII şi XVIII).

Traducător: Petru Forna

Subiect: Continuă prezentarea principalelor scrieri ale lui Martin Luther, începută în vol. 1, concentrîndu-se asupra lucrărilor care au avut un impact deosebit asupra vieţii sociale.

Disponibilitate: disponibilă, în stoc.

Rezumat:

 

Editura LOGOS continuă în acest al doilea volum din Colecţia Reforma să ofere cititorilor din România posibilitatea de a lectura, în limba lor, scrierile esenţiale ale lui Martin Luther care au stat la baza Reformei. Dacă primul volum cuprindea patru lucrări fundamentale pentru direcţia gîndirii reformatorului german, critice pentru declanşarea Reformei, în prezentul volum sînt incluse opt lucrări care vizează în principal relaţia dintre schimbarea de mentalitate adusă de Reformă şi implicaţiile sociale ale acesteia. Luther şi-a pus întrebarea: "Ce consecinţe practice va avea învăţătura despre justificarea credinciosului prin credinţă?" Răspunsul s-a conturat în seria amplă de lucrări etice şi spirituale referitoare la viaţa socială şi bisericească, din care Editura LOGOS a selectat materialul acestui volum.

Grupuri ţintă:

  • orice cititor dornic să îşi îmbunătăţească cultura generală, avînd acum, pentru prima dată dupa 500 de ani, posibilitatea să lectureze în limba română scrieri care au marcat istoria Bisericii creştine, în special, şi a omenirii, în general;
  • studenţi la facultăţile umaniste, cît şi la seminarii şi colegii biblice;
  • credincioşi din confesiunile tradiţionale (ortodocşi, romano-catolici sau greco-catolici) care doresc să aibă acces nemijlocit la scrierile care au dus la apariţia Reformei;
  • credincioşi protestanţi, evanghelici şi neoprotestanţi care doresc să cunoască ideile care au stat la baza teologiei şi practicilor din bisericile lor.

Caracteristici speciale:

  • o traducere superbă, realizată de prof. dr. Petru Forna de la Facultatea de Litere, Universitatea "Babeş Bolyai" din Cluj-Napoca, specialist în istoria limbii germane şi în literatura germană veche şi medie;
  • include O predică despre căsătorie;
  • printre altele include temele: Patimile lui Hristos, Dacă şi soldaţii pot fi mîntuiţi;
  • editie-eveniment, în format deosebit de elegant, pe hîrtie volumică lux-crem, import Finlanda, cu copertă tare, în imitaţie de piele şi poleială aurie.

Alte detalii:

  • Grafică copertă: Editura Logos;
  • Coperta: tare, imitaţie piele, poleială aurie;
  • Format: 225x165 mm;
  • Legare: cusută;
  • Număr pagini: 346 (352 pagini total);
  • ISBN: 978-9733-9212-78-6.

Citeşte:
- mostră din carte: mostra.pdf
- cuprinsul cărţii: cuprins.pdf

Produse recomandate: